🚂 Nu știu dacă numai la mine se aude, dar pare că vine de undeva din depărtare. Se mai oprește prin gări să se dreagă și să mai strângă povești de la oamenii vișinii. De la 1923 încoace. Din haltă în haltă parcă devine mai puternic. Ia pune puțin lunea pe pauză și ascultă-l. Pentru fiecare dintre noi poate suna altfel.
Pentru unii e imnul.
Pentru unii acel "Goooooool" urlat cu tot sufletul.
Pentru unii cuvinte întărite de tobele Giuleștiului.
Pentru unii liniștea de pe drumul de la stadion acasă.
Pentru alții e telefonul primit de la tata.
Pentru alții caterinca de la berea de înainte sau după meci.
Poate suna altfel, dar reprezintă același glas care ne face să ne oprim din agitația vieții de zi cu zi și să ne amintim ce bine ne e când suntem fericiți și liberi.
🤍 Glasul roților de tren. Săptămâna asta va suna mai tremurat, că așa se joacă emoțiile prin corzile vocale când e sărbătoare.
🎼 Glasul roților de tren. Pentru mine înseamnă familie, apartenență, prezență. Pentru tine?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu