Cum au apărut bureții?!
Demult, era o vreme, dragii mei, când Domnul Iisus se plimba pe pământ, însoțit de Sfântul Petru, să vadă cum o duc oamenii și să-l răsplătească pe fiecare după inima sa. Dar nimeni nu-i recunoștea, căci umblau îmbrăcați simplu, ca cei de rând... Așa se face că într-o zi, trecând ei printr-un sat, au auzit la un bordei chiote și veselie mare. Pasă-mi-te nimeriseră chiar la o nuntă.
-Vino, Petre, să intrăm și noi, să-i binecuvântăm și să le urăm tinerilor noroc. Dar să nu mâncăm nimica, afară de pâine, fiindcă sunt oameni săraci.
Gospodarul îi primi tare bucuros, poftindu-i să ia loc printre nuntași. Domnul Iisus nu a mâncat nimic, afară de pâine, deși gazdele Îl tot îndemnau. Sfântul Petru tare ar mai fi gustat, măcar o bucată de plăcintă, căci arăta așa bine și avea un miros îmbietor...
Ieșind însă Domnul pentru o clipă din casă, Sfântul Petru nu s-a mai putut abține, mai ales că îl tot ispitea și gospodarul, și luă câteva plăcinte și le băgă iute în buzunar. Apoi îl urmă pe Mântuitor afară, în curte. Amândoi le-au făcut daruri și urări de bine mirilor și nuntașilor, apoi și-au văzut mai departe de drum.
Trecând ei printr-o pădure, Petre strecură mâna în buzunar, căci tare poftă îi mai era și scoase o plăcintă, cu gând să o mănânce pe ascuns. Domnul, însă, Care pe toate le știe, făcându-se că nu are habar, îl întrebă într-o doară pe Petre:
-Da' ce faci, Petre?
Acesta, speriat și rușinat, aruncă bucata de plăcintă înapoia lor și dădu din umeri, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar nu merse mult și iar scoase o plăcintă. Mântuitorul numai ce se uită spre el, iar Petre o aruncă și pe aceasta în urma sa, crezând că scapă cu fața curată.
Și uite-așa până a rămas Petre cu buzunarele goale, căci una câte una a rămas fără plăcinte și nici nu a apucat măcar să le guste.
Mântuitorul, oprindu-Se, îi spune cu blândețe:
-Ce ai făcut Petre? De ce nu M-ai ascultat? Eu ți-am zis că aceia erau oameni săraci și nu trebuia să le facem noi pagubă. Iar tu ai risipit munca și hărnicia lor aruncând plăcintele.
Sfântul Petru s-a rugat de iertare iar Mântuitorul nu numai că l-a iertat, dar i-a spus:
- Din dar dumnezeiesc, toate plăcintele aruncate de tine prin pădure, să prindă rădăcini și din ele să crească o plantă bună de mâncat.
Așa au apărut ciupercile-de-pădure sau bureții, cum li se mai spune. Aceasta este "hrana săracului", că oricine poate culege câți dorește de prin pădure, căci ei cresc ușor și repede. Dar, știți voi vorba aceea bătrânească: "la omul sărac, nici boii nu trag". Așa și bureții: îi culegi ușor, prepari și mănânci oricâți vrei, dar nici de foame nu îți țin...
Dar povestea nu se termină aici: Domnul Iisus Hristos l-a trimis pe Petru înapoi pe cărare, să culeagă ciupercile apărute. Apoi, când au ajuns în primul sat, au tras la o femeie care le-a gătit cu mujdei și le-a dat oaspeților să mănânce cât vor. Și cică i-au plăcut așa de mult Sfântului Petru, că nu se mai sătura mâncând și nici rău nu-i mai păru după plăcinte...
Bătrânii spun...
....despre lucrurile care sunt foarte numeroase, că apar "ca ciupercile după ploaie"!
...iar pe copii, ca să le verifice atenția, îi întreabă cea mai simplă ghicitoare: "Mănăstire-ntr-un picior, Ghici, ciupercă, ce-i?"